„Bine ați venit pe site-ul Liceului Tehnologic N.1 Surduc, locul unde curiozitatea se întâlnește cu cunoașterea și unde fiecare elev este încurajat să-și atingă potențialul maxim.”
La Liceului Tehnologic N.1 Surduc, credem cu tărie că educația este cheia spre un viitor mai bun. Acest site este poarta voastră de acces către resursele și evenimentele care ne susțin această convingere.”
Liceul Tehnologic Nr.1 Surduc este o formă de învățământ de stat adresată tuturor elevilor din comuna Surduc și localitățile limitrofe comunei noastre.
Preocupările Liceului Tehnologic Nr.1 Surduc reprezintă scopul nostru privind creşterea calităţii în educaţie şi formare profesională. Aceste scopuri au fost întărite în ultimii ani de dezvoltarea şi valorizarea colaborării în plan educaţional la nivel european. Considerăm că este foarte important ca elevii noştri să dobândească competenţe profesionale, competenţe generale, dar în acelaşi timp să-şi formeze valori şi atitudini care să le permită să se adapteze unei societăţi aflate în plină evoluţie, să muncească şi să trăiască într-un mediu multicultural.
MISIUNEA
Liceului Tehnologic Nr.1 Surduc este aceea de a promova un învăţământ deschis şi flexibil, capabil să asigure accesul la educaţie tuturor, indiferent de condiţia socială şi materială, de sex, rasă, naţionalitate, apartenenţă politică sau religioasă, din perspectiva formării abilităţilor şi competenţelor pentru realizarea succesului personal, profesional şi integrarea în comunitate. Totodată, liceul are misiunmea de a dezvolta interesul pentru educaţie şi emancipare permanentă printr-un învăţământ axat nu numai pe nevoile limitate ale unei profesiuni, ci şi pe disponibilitatea continuă, pentru cunoaştere şi acţiune.
Unitatea noastră de învățământ își propune ca misiune realizarea următoarelor obiective care decurg din realitatea și contextul socioeconomic atât al regiunii în care funcționează unitatea, cât și al României, ca țară membră a Uniunii Europene:
- să pună la dispoziţia elevilor oportunităţi de educaţie şi instruire pentru domenii de mare interes atât pe piața muncii din regiune cât și în afara granițelor țării. Prin acţiuni de mare responsabilitate şi de calitate, vom urmări ca absolvenţii să se integreze profesional şi să realizeze activităţi performante, compatibile cu cele din Uniunea Europeană;
- să ne axăm pe formarea şi dezvoltarea capacităţilor şi motivaţiilor necesare învăţării pe parcursul întregii vieți, asigurând astfel adaptarea la condiţiile restructurării economice, sprijinind în acelaşi timp dezvoltarea carierei, a spiritului antreprenorial;
- să avem în vedere armonizarea relaţiilor grupurilor de interese: profesori, elevi, părinţi, agenţi economici, comunitate locală, astfel ca eforturile conjugate prin derularea activităților prevăzute în parteneriatele care vor fi încheiate cu unitatea noastră să facă din absolvenții noștri cetăţeni responsabili, cu o pregătire profesională la standarde europene.
Prin activităţile pe care le desfăşoară, unitatea adaptează misiunea generală a liceului la condiţiile concrete ce decurg din particularităţile colectivelor de elevi. Educaţia are menirea de a deschide porţile viitorului oricărei comunităţi, iar unitatea de învățământ reprezintă principalul factor prin care aceasta se realizează pentru a putea atinge scopul propus, unitatea de învățământ trebuind să fie cu un pas înainte în formarea deprinderilor capabile să realizeze progresul în sensul dorit.
VIZIUNEA LICEULUI TEHNOLOGIC NR.1 SURDUC
Liceul Tehnologic Nr.1 Surduc – şcoală care asigură pregătirea profesională și dezvoltarea armoniosă a personalităţii tinerilor pentru a se putea integra cu succes pe piaţa muncii.
În cadrul Liceului Tehnologic Nr.1 Surduc se urmarește pregătirea tinerilor pentru viitor, prin educație de calitate și adaptarea la nevoile comunității și la cerințele individuale și de grup în contextul erei digitale, stabilirea de relații de parteneriat cu comunitatea locală și cu școli din țară și din Uniunea Europeană.
Unitatea noastră va fi recunoscută pe plan local şi nu numai, pentru:
- înaltă calitate şi un profesionalism deosebit al activităţii instructiv – educative desfăşurate;
- climat intelectual oferit ca suport pentru elevi şi cadre didactice;
- dezvoltarea de relaţii mutuale cu diverse ramuri ale economiei şi agenţi economici;
- unitatea își propune crearea acelor condiții care să asigure o bună formare a elevilor în domeniile alese, domenii care permit oriunde și oricând dezvoltarea unei cariere de succes.
VALORI PROMOVATE
Profesionalismul – a fi bun în domeniul său de activitate.
Integritatea – a avea puterea interioară de a spune adevărul, de a acţiona onest în gând şi în faptă.
Cooperarea – a arăta grijă şi compasiune, prietenie şi generozitate faţă de ceilalţi.
Respectul – a arăta consideraţie faţă de oameni, faţă de autorităţi, faţă de proprietate şi, nu în ultimul rând, faţă de propria persoană.